ProSport confirmat: FRF a anunțat că Sebastian Colțescu și Marius Avram nu mai sunt pe lista FIFA

ProSport confirmat: FRF a anunțat că Sebastian Colțescu și Marius Avram nu mai sunt pe lista FIFA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Comitetul Executiv al FRF a aprobat modificările cerute de Kyros Vassaras, iar Sebastian Colțescu și Marius Avram au dispărut de pe lista FIFA.

Așa cum au scris ProSport, Vassaras i-a înlocuit pe Colțescu și Avram, în locul acestora intrând pe lista FIFA doi arbitri mult mai tineri: Andrei Chivulete (33 de ani) și Marian Barbu (32 de ani).

Marius Avram e decis să se retragă din arbitraj după această lovitură dură, după cum a aflat ProSport. Kyros Vassaras, care crede că sistemul VAR va revoluționa fotbalul românesc, l-a sunat după această ședință atât pe Marius Avram cât și pe Sebastian Colțescu, anunțându-le decizia. Fostul arbitru grec a subliniat că vrea să dea „credit tinereții”.

Marius Avram și Sebastian Colțescu, OUT de pe lista FIFA

„Lista arbitrilor FIFA s-a modificat! Sunt doi arbitri care au fost înlocuiți: Marius Avram și Sebastian Colțescu. Au intrat Chivulete și Barbu”, a fost anunțul făcut azi de Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Pentru a nu-l expune pe Andrei Chivulete înainte de anunțarea noi liste, amănunt interesant, Vassaras nu l-a mai delegat în ultimele runde tocmai pentru ca arbitrul de perspectivă să nu comită vreo gafă. Ceea ce înseamnă că grecul chiar are grijă de arbitrii tineri înaintea unor momente-cheie pentru ei.

În continuare, arbitrii din România care stau cel mai bine la nivel european sunt Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs, delegați constant la partide din Liga Campionilor, Europa League, Liga Națiunilor, ori preliminarii pentru turneele finale.

Lista FIFA 2019

Ovidiu Hațegan (40 de ani)
Istvan Kovacs (36 de ani)
Horațiu Feșnic (31 de ani)
Marius Avram (41 de ani)
Sebastian Colțescu (43 de ani)
Radu Petrescu (38 de ani)
Marcel Bîrsan (38 de ani)

Lista FIFA 2020

Ovidiu Hațegan (40 de ani)
Istvan Kovacs (36 de ani)
Horațiu Feșnic (31 de ani)
Marian Barbu (32 de ani)
Andrei Chivulete (33 de ani)
Radu Petrescu (38 de ani)
Marcel Bîrsan (38 de ani)

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Maghiarii au pus pe jar toată Transilvania. Este scandal total în politică: Este o creatură hidoasă
Maghiarii au pus pe jar toată Transilvania. Este scandal total în politică: Este o creatură hidoasă
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×